joi, 1 aprilie 2010

Confesiune


M-ai zamislit fara sfarsit

M-ai zamislit fara sfarsit,dupa dorinta ta.
Acest ulcior fragil,tu iar si iarasi il golesti,
Si iar si iarasi cu viata noua il umpli ochi.
Acest fluier de trestie l-ai adus pe dealuri si prin vai,
scotand dintr-insul melodii deapururi noi.
La pipairea nemuritoare a degetelor tale,
plapanda-mi inima se pierde in bucurie,
si naste cantece nemai cantate.
Nemarginite daruri imi vin
pe-aceste nguste maini,
si varste trec,si pururi torni,
si totusi loc ai sa tot umpli.


Defaimare

De ce-ti sunt ochii plini de lacrimi,copilul meu?
Rusine sa le fie ca,pentru nimic,te cearta iar!
Pe cand scriai-cu ce migala!-
ti-ai patat degetele si obrajii cu cerneala,
si pentru aceasta-ti spun "murdar"?
Rusine lor!
Ar
cuteza sa-i zica Lunii-pline ca-i "murdara",
cand s-a manjit pe fata cu cerneala...?
Pentr-o nimica toata te-nvinuiesc cu toti,copilul meu.
si-s gata sa te acuze toti pentru nimic,mereu!
La joaca,hainele de ti le-ai sfasiat,
iti spun ca esti "neastamparat"?
Rusine lor!

Cum ar numi atunci ai toamnei zori,
care zambesc prin zdrentele de nori...?
Copilul meu,la ceea ce-ti zic ei,tu n-asculta!
Si-au tocmit o lunga lista,asa.
cu fiece greseala de a ta.
Toti stiu ca dupa dulciuri mi te prapadesti-
si pentru asta "lacom" esti...?
Rusine lor!

Atuncea,nu stiu,zau,
cum ne-or numi pe noi,
care ne prapadim de dragul tau?



Faptele care determina mahnirea si tristetea nu sunt decat o ceata,si cand aceasta ceata este strapunsa,ici si colo,noi intelegem ca Pacea este cea adevarata,si nu conflictul,ca Iubirea este adevarata,si nu ura,si ca Adevarul este Unitatea,si nu multitudinea dispersa.


Rabindranath Tagore

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu